O schimbare notabilă în industria literară din România reflectă o tendință globală prin care numele traducătorilor încep să apară pe coperțile cărților, alături de cele ale autorilor.
Această practică recunoaște munca esențială a traducătorilor, evidențiată de edituri precum Curtea Veche, Humanitas și Cartier, care consideră includerea numelui traducătorului pe copertă o formă de respect și o responsabilizare pentru acuratețea și calitatea traducerii.
Traducătorul este conexiunea dintre autori și cititori
Editurile subliniază că o traducere de calitate este esențială nu doar pentru a păstra spiritul textului original, dar și pentru succesul comercial al cărții.
Luana Schidu, directoarea editorială a Editurii Curtea Veche, subliniază că traducerea este mai mult decât o redare a textului într-o altă limbă.
Traducătorul aduce textul străin într-un context lingvistic și cultural nou, modelând astfel felul în care cititorii percep opera originală. Schidu afirmă că numele traducătorului pe copertă este nu doar un premiu pentru efortul său, ci și un indicator clar al autorității sale asupra textului.
O traducere corect realizată poate schimba întreaga percepție a operei și, astfel, crește și valoarea comercială a acesteia. Această recunoaștere oferită traducătorului ajută cititorul să conștientizeze că textul pe care îl citește este, într-un sens, „al traducătorului”.
Mai mult, Biblioteca Națională a României impune deja menționarea numelui traducătorului pe pagina de titlu a cărții, deși nu există o obligație pentru coperta întâi. Astfel, alegerea editurilor de a include traducătorii în mod vizibil reprezintă o decizie internă, în acord cu o etică profesională de apreciere și respect pentru munca acestora.
Opiniile editurilor: recunoaștere și reținere
În cadrul dezbaterii privind poziția numelui traducătorului, există abordări variate.
Editura Cartier, reprezentată de Gheorghe Erizanu, a ales să ofere traducătorilor vizibilitate pe prima copertă încă din anii 2000. Aceasta este considerată o dovadă de respect pentru munca lor, similar cu practica de a pune numele ilustratorilor de cărți pentru copii pe copertă, la aceeași dimensiune ca autorul.
În schimb, Humanitas, prin Denisa Comănescu, aplică o distincție grafică între numele autorului și cel al traducătorului, considerând că autorul este creatorul original al operei, iar traducătorul un „recreator” al acesteia în limba-țintă.
O abordare similară este susținută de Curtea Veche, unde se consideră că prezența redusă a traducătorului în text subliniază valoarea unei traduceri bune, evidențiind astfel vocea autorului.
Această practică nu este doar o recunoaștere a muncii traducătorilor, ci și o reacție la interesul tot mai mare al cititorilor pentru traduceri de calitate. Astăzi, unii cititori achiziționează cărți datorită traducătorului, văzându-l ca pe un garant al calității operei.
Luana Schidu afirmă că numele traducătorului trebuie să fie vizibil indiferent de calitatea traducerii, similar cu abordarea față de autori, al căror nume este pus pe copertă indiferent de valoarea operei.
Diana Ene, traducătoare pentru Editurile TREI și Niculescu, subliniază importanța acestora, amintind de afirmația lui Milan Kundera, care considera că traducătorii sunt „de o mie de ori mai importanți decât deputații din Parlamentul European”.
Această comparație îndrăzneață atrage atenția asupra rolului esențial al traducătorilor în promovarea și diseminarea culturii literare universale.
Liviu Szoke, traducător și redactor la Editura Corint, completează această idee, afirmând că „după autor, [traducătorul] cunoaște cel mai bine opera respectivă”.
Așadar, includerea numelui traducătorului pe copertă este văzută ca un tribut legitim și ca o recunoaștere a unei activități complexe și esențiale în lumea literară.
Evoluția acestei practici reflectă o schimbare importantă în percepția asupra traducătorilor în România.
Prin acordarea unui loc vizibil pe copertă, traducătorii primesc recunoașterea și respectul cuvenite pentru munca lor, contribuind la conturarea unui standard editorial bazat pe transparență și profesionalism.
Rolul traducătorilor în aducerea literaturii internaționale către publicul român este unul esențial, iar acest gest simbolic este un pas important spre valorizarea lor ca parteneri indispensabili ai autorilor.